Michael Lewis, pe care l-am menționat de câteva ori în locul ăsta, revine în cel mai nou număr din Vanity Fair cu un articol despre criza economică din Irlanda.
Așa cum ne-a obișnuit, Lewis, care până acum a cartografiat dezastrele economice ale Islandei și Greciei, merge în Irlanda și găsește firul narativ care explică cel mai ușor buda financiară în care se află țara care până de curând era denumită “tigrul celtic”.
Articolul nu se bazează pe scene și personaje la fel de mult ca cele despre Islanda și Grecia, asta și pentru că în cazul irlandezilor se pare că toată lumea a pierdut - nu există directori de bancă care au primit bonusuri imense în ciuda pierderilor, nu există speculatori care cu o mână dădeau credite și cu alta pariau împotriva lor, nu există călugări care forțează mâna guvernanților să le cumpere terenuri la prețuri mult peste cele de pe piață. În Irlanda, zice Lewis, se pare că toți au crezut până la capăt în succesul economic pe care l-au avut preț de 10 ani și pe care nici acum nu și-l pot explica pe deplin.
Ireland’s regress is especially unsettling because of the questions it raises about Ireland’s former progress: even now no one is quite sure why the Irish suddenly did so well for themselves in the first place. Between 1845 and 1852, during the Great Potato Famine, the country experienced the greatest loss of population in world history—in a nation of eight million, a million and a half people left. Another million starved to death or died from the effects of hunger. Inside of a decade the nation went from being among the most densely populated in Europe to the least. The founding of the Irish state, in 1922, might have offered some economic hope—they could now have their own central bank, their own economic policies—but right up until the end of the 1980s the Irish failed to do what economists expected them to: catch up with their neighbors’ standard of living. As recently as the 1980s one million Irish people—a third of the population—lived below the poverty line.
What has occurred in Ireland since then is without precedent in economic history. By the start of the new millennium, the Irish poverty rate was under 6 percent and by 2006 Ireland was one of the richest countries in the world. How did that happen? A bright young Irishman who got himself hired by Bear Stearns in the late 1990s and went off to New York or London for five years returned feelingpoor. For the better part of a decade there has been quicker money to be made in Irish real estate than in investment banking. How did that happen?
Read More http://www.vanityfair.com/business/features/2011/03/michael-lewis-ireland-201103?printable=true#ixzz1DOgxEVcs
