Chefii sunt starurile absolute ale media din ultimii cinci ani. Poate pentru că societatea occidentală îşi redescoperă legătura cu mâncarea şi cu gătitul. Poate pentru că sunt modele reale, oameni care muncesc din greu ca să ajungă undeva. Poate pentru că par (şi sunt) binecuvântaţi cu geniul creaţiei pe care nu o putem înţelege, dar o putem aprecia. Chefii sunt noii idoli ai hedonismului.

Citind profilul făcut de Lauren Collins chefului April Bloomfield în The New Yorkerul de săptămâna viitoare (număr dedicat mâncării), mi-am adus aminte de un alt text grozav despre cel mai titrat bucătar din lume. Michael Paterniti a scris despre Ferran Adriá în Esquire, în 2001. Textul vorbea despre procesul creativ, despre provocările profesionale şi despre ambiţia de a fi mereu cu un pas înaintea tuturor.

Profilul lui April Bloomfield, chef la două restaurante din New York, merge în altă direcţie, la fel de relevantă. Vorbeşte despre afacerea cu restaurante, despre competitivitatea scenei gastronomice din New York şi despre volatilitatea reputaţiei şi a succesului în acest domeniu. În acelaşi timp, o cunoşti pe Bloomfield, aparent o fată simplă de la ţară (a crescut într-o familie săracă din Birmingham şi a ajuns bucătar pentru că avea nevoie de o slujbă, nu pentru că a mâncat stridii cu trufe din faşă) care a devenit un nume pentru că e mânată de un perfecţionism aproape auto-distructiv. (“Bloomfield’s talent lies in execution, not experimentation.”) Dovada că un om poate să exceleze în aproape orice dacă îşi pune în minte să fie bun la ceea ce face. Aşa că, dincolo de detaliile domeniului, povestea ei este povestea oricărui om care nu a simţit că ar avea vreo chemare specială, dar a găsit-o apoi acolo unde l-a dus soarta.

Nu în ultimul rând, textul este foarte frumos scris şi are un şapou care te aruncă direct în lumea simţurilor exacerbate.

In a blind taste test, you could identify Bloomfield’s food by its blasts of salt and lemon. It is not for the faint of palate. “ ‘Copious’ is a word I like to use when buttering my potatoes,” she says. But in the kitchen she is as composed as her cooking is brazen.

http://www.newyorker.com/reporting/2010/11/22/101122fa_fact_collins?currentPage=all

1. lecturi posted this